Obiceiul de a dormi cu televizorul aprins ar putea creşte riscul de obezitate, sugerează un nou studiu preluat luni de Press Association, citat de agerpres.ro
- Astfel, femeile expuse la lumină artificială în timpul nopţii au o probabilitate mai mare de a se îngrăşa şi a deveni obeze sau supraponderale în următorii cinci ani, potrivit unui studiu la care au participat 44.000 de persoane.
Cercetătorii de la National Institute of Environmental Health Sciences din SUA au monitorizat 43.722 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă de cel puţin cinci ani.
Cercetătorii au constatat că expunerea la lumină artificială pe perioada nopţii a fost legată de un risc crescut de creştere în greutate şi de dezvoltare a obezităţii.
În comparaţie cu cele care nu au fost expuse la lumină artificială, femeile care au dormit într-o cameră cu lumina sau televizorul aprinse au prezentat un risc mai mare cu 17% de a se îngrăşa 5 kilograme sau mai mult în următorii cinci ani.
Totodată, acestea au avut o probabilitate cu 22% mai mare de a deveni supraponderale şi cu 33% mai mare de a deveni obeze.
Cercetătorii mai spun că expunerea la lumină artificială în timpul somnului poate reflecta alte comportamente nesănătoase cum ar fi viaţa sedentară sau o situaţie socioeconomică dezavantajoasă.