Cercetătorii din China au dezvoltat un înveliş mineral care poate ajuta bacteriile benefice din probiotice să supravieţuiască în timpul procesului de producţie şi în tractul intestinal, reprezentând astfel o soluţie la problemele legate de disponibilitatea redusă la nivel global a acestor produse terapeutice orale, transmite marţi agenţia de presă Xinhua, relatează Agerpres.
Suplimentele probiotice orale câştigă din ce în ce mai mult în popularitate ca terapie neinvazivă pentru sănătatea florei intestinale. Cu toate acestea, eficacitatea lor este destul de incertă din cauza ratei reduse de supravieţuire a bacteriilor în intestine.
Studiul, publicat în cea mai recentă ediţie a revistei Science Advances, afirmă că noul înveliş pe bază de calciu este capabil să protejeze probioticele orale de expunerea la acidul gastric şi de ameninţările din procesul de fabricaţie, cum ar fi oxigenul, razele ultraviolete şi etanolul.
Grupul de cercetători chinezi, condus de oameni de ştiinţă de la Universitatea Jiao Tong din Shanghai, s-a inspirat din capacitatea unor organisme vii de a crea cochilii pe bază de calciu.
Cercetătorii au realizat un înveliş din carbonat de calciu, folosind interacţiuni electrostatice pentru a imita procesul de biomineralizare.
Potrivit studiului, stratul ultrarezistent şi auto-detaşabil protejează probioticele ce reduc inflamaţia, numite Bacteroides fragilis, de daunele provocate de oxigen, raze ultraviolete şi etanol.
Totodată, acest strat este capabil să neutralizeze acizii gastrici şi biliari din tractul gastrointestinal superior.
Cercetătorii chinezi au demonstrat viabilitatea acestui tip de înveliş atunci când l-au utilizat pentru a trata colita unor şoareci.
Conform oamenilor de ştiinţă din China, noul material ar putea servi drept o platformă versatilă pentru realizarea de bioagenţi orali vii de generaţie următoare, pe bază de bacterii şi multifuncţionali, care vor putea fi utilizaţi într-o gamă largă de aplicaţii biomedicale.
sursa – AGERPRES