O echipă de oameni de ştiinţă a ajuns la concluzia că unele dintre cele mai puternice explozii din Univers, denumite hipernove, s-ar putea să nu se fi produs vreodată, conform a două studii publicate în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, transmite miercuri Space.com, scrie Agerpres.
Hipernovele sunt nişte explozii a căror existenţă a fost iniţial propusă pentru a explica stelele neobişnuite din haloul galaxiei noastre, Calea Lactee, şi dintr-o galaxie pitică vecină. S-a sugerat că aceste stele s-ar putea forma doar din resturile unei explozii de 10 ori mai puternice decât supernovele „obişnuite”.
Echipa din spatele acestor noi descoperiri sugerează că supernovele obişnuite ar putea explica de fapt aceste stele atunci când se ia în considerare modul inegal sau nesferic în care este dispersată materia.
„Dacă ne uităm la o supernovă astăzi, materialele stelei nu sunt răspândite uniform. Oxigenul ar putea ajunge predominant într-o direcţie, sulful în alta. Stelele noi s-ar putea forma dintr-un amestec de părţi ale supernovei, nu dintr-un amestec general de elemente”, a declarat liderul echipei, Anmol Aggarwal, de la University College London (UCL), într-un comunicat. „Am dezvoltat modele matematice care au ţinut cont de acest lucru şi am descoperit în toate cazurile că stelele cu un amestec foarte neobişnuit de ingrediente s-au format cel mai probabil din supernove obişnuite. Toate dovezile pe care le vedeam pentru hipernove au dispărut brusc”.
Supernovele apar atunci când stelele masive rămân fără combustibil pentru fuziunea nucleară, punându-le capăt efectiv vieţii. Acest lucru duce la prăbuşirea nucleului stelei, trimiţând unde de şoc care se propagă prin straturile sale exterioare, provocând explozii pe care le numim supernove.
Se presupune că hipernovele se produc într-un mod similar, dar pentru o stea şi mai masivă şi care se roteşte rapid. Acest lucru are ca rezultat o explozie mult mai energetică.
Când se produc supernovele sau hipernovele, acestea aruncă elemente pe care steaua pe moarte le-a făurit de-a lungul vieţii sale în mediile cosmice înconjurătoare. Aceste elemente devin în cele din urmă elementele constitutive ale următoarei generaţii de stele.
Aceasta înseamnă că analiza semnăturilor chimice ale stelelor poate oferi oamenilor de ştiinţă informaţii despre genealogia lor.
„Chiar înainte ca o stea să intre în stadiul de supernovă, alcătuirea sa internă este structurată asemenea foilor unei cepe, cu elemente mai grele la centru şi cel mai uşoare spre exterior. Modelul nostru analizează cât material din fiecare strat sau din fiecare regiune ar fi necesar pentru a se potrivi stelei observate”, a declarat Ralph Schoenrich de la Laboratorul de Ştiinţe Spaţiale Mullard de la UCL. „Încă nu ştim cât de bine se amestecă materialul supernovei înainte de a forma noi stele. Şi asta în pofida deceniilor de muncă în acest domeniu. Cercetările noastre sugerează că are loc o anumită amestecare, dar o amestecare incompletă. Trebuie să luăm în considerare acest lucru în modelele noastre despre cum evoluează substanţele chimice în galaxii şi despre cum funcţionează mediul interstelar”.
Echipa şi-a început investigaţia observând patru stele despre care se suspectează că au fost create din materialul ejectat într-o explozie de hipernovă. Pentru trei dintre aceste stele echipa a ajuns la concluzia că este mai probabil să fi fost create după explozia unor supernove.
Oamenii de ştiinţă au studiat apoi o singură stea gigantică roşie din haloul Căii Lactee, cu o compoziţie chimică ciudată, inclusiv o supraabundenţă de elemente grele precum argintul şi uraniul. Acestea sunt prea grele pentru a fi create în miezul tuturor stelelor, cu excepţia celor mai masive, genul de stele despre care se crede că pot deveni hipernove.
Astfel de elemente ar putea fi create şi atunci când două rămăşiţe stelare masive şi dense, numite stele neutronice, se ciocnesc şi fuzionează. Cu toate acestea, această stea nu are anumite alte elemente grele care ar fi trebuit să fie prezente după o coliziune între stele neutronice.
Această echipă a analizat originile acestei stele folosind un model al Căii Lactee care a fost rapid îmbogăţit cu elemente mai grele decât hidrogenul şi heliul, pe care astronomii le numesc metale, după moartea unei prime generaţii de stele.
Viteza rapidă cu care se roteşte steaua şi faptul că se află la marginea Căii Lactee a condus echipa la concluzia că această stea a scăpat dintr-o galaxie pitică săracă în metale şi a fost în cele din urmă atrasă în galaxia noastră. Evenimentul care a creat-o, au concluzionat ei, a fost combinarea unei fuziuni de stele neutronice cu o supernovă obişnuită. Nu este necesară o hipernovă – o supernovă asimetrică ar fi suficientă, susţin ei.
sursa – AGERPRES
