STUDIU/ Zeci de specii de animale ar putea dispărea

Cercetătorii australieni au identificat peste 60 de specii de animale care s-ar putea confrunta cu extincţia în următorii 20 de ani, relatează Xinhua, potrivit Agerpres.

Într-un studiu publicat marţi, o echipă de cercetători de la Universitatea Charles Darwin (CDU) a identificat 63 de vertebrate despre care ei cred că ar putea cel mai probabil să dispară până în 2041.

Cu toate acestea, ei au descoperit că eforturi limitate de conservare ar putea salva cel puţin 47 dintre specii, inclusiv 21 de peşti, 12 păsări, şase mamifere, patru broaşte şi patru reptile.

„Ştim cine sunt, unde sunt, ce le ameninţă şi avem date despre cum să le salvăm. Are nevoie doar de angajament”, a declarat Stephen Garnett, biolog şi coautor al studiului, citat de Australian Associated Press.

Aproximativ jumătate din habitatul celor 47 de specii se află în rezervaţiile naturale existente, ceea ce înseamnă că eforturi minime de conservare direcţionate ar fi posibile şi sunt relativ ieftine.

Alte specii ar necesita însă noi habitate pentru a putea fi salvate.

Cercetătorii au avertizat că cinci reptile, patru păsări, patru broaşte, două mamifere şi un peşte care nu a fost observate recent ar fi cel mai greu de salvat.

Alte patru specii, inclusiv o broască, un peşte, o şopârlă şi un chiţcan, sunt deja considerate specii dispărute.

Luni, un studiu separat realizat de CDU, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi Conservation International, a constatat că 21% dintre speciile de reptile la nivel global sunt ameninţate cu dispariţia.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare