Sturionul, interzis tot anul

Sturionul, interzis tot anul

La speciile protejate, pescuitul este interzis tot anul. Astfel, sturionii (morun, nisteru, păstrugă, cegă) pot fi pescuiți doar în scop ştiinţific şi pentru programele de populare a Dunării sau de dezvoltare a acvaculturii.

Pietrarul, ghiborţul de râu, cernuşca, şalăul vărgat, aspretele, guvidul, zglăvoaca răsăriteană, lostriţa, mihalţul şi caracuda, precum şi alte vieţuitoare acvatice incluse în regelemntările privind regimul ariilor naturale protejate, sunt interzise la pescuit tot timpul anului. Nici coregonul, păstrăvul de mare (somonul de Marea Neagră) și lipanul nu pot fi pescuiți. La păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel, pescuitul este interzis din 10 februarie, până la 30 aprilie, şi apoi, din 15 septembrie, până pe 31 decembrie 2016.

Prohibiția pe Dunăre și în Deltă

Perioadele de prohibiţie pe Dunăre: pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, în perioada 28 aprilie – 9 mai inclusiv; pe Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238 , în perioada 2 mai – 22 mai; pe Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, în perioada 13 mai – 11 iunie. La scrumbie: pe Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 12 zile, în perioada 28 aprilie – 9 mai; pe Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 21 de zile, în perioada 2 mai – 22 mai; c) pe Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 13 mai – 11 iunie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare