SUA acuză naţionalişti afro-americani că acţionează în numele Rusiei

Departamentul de Justiţie al SUA i-a pus sub acuzare marţi pe fondatorul şi pe trei membri ai unui grup naţionalist afro-american, acuzaţi că au colaborat cu serviciile ruse de informaţii pentru a influenţa alegerile din Statele Unite, notează AFP, transmite Agerpres.

Omali Yeshitela, fondatorul African People’s Socialist Party (APSP) şi al Uhuru Movement, împreună cu alţi trei membri ai partidului, Penny Joanne Hess, Jesse Nevel şi Augustus Romain, sunt suspectaţi că au servit ca agenţi în serviciul Rusiei şi au conspirat împotriva intereselor americane, în special încercând să influenţeze mai multe alegeri.

Ei riscă până la zece ani de închisoare.

Potrivit acuzării, cei patru inculpaţi au primit bani şi sprijin din partea lui Alexander Ionov, un cetăţean rus care opera sub acoperire şi s-a prezentat drept liderul unei mişcări antiglobalizare, precum şi din partea unor spioni ai FSB, serviciile secrete ruse.

„Anunţul de astăzi prezintă o imagine alarmantă a acţiunilor guvernului rus şi a limitelor pe care FSB este dispus să le depăşească pentru a interfera cu alegerile noastre, a semăna discordie în ţara noastră şi, în cele din urmă, a recruta cetăţeni americani pentru a-i ajuta în eforturile lor”, a denunţat Kurt Ronnow, director adjunct interimar al FBI.

Potrivit justiţiei americane, inculpaţii ştiau cu toţii că Ionov, despre care se presupune că în prezent se află în Rusia, lucra pentru Moscova.

Mişcarea naţionalistă de culoare, asociată cu numele lui Malcolm X sau ale Black Panther, a luat amploare în Statele Unite la mijlocul secolului al XX-lea şi revendică o logică a confruntării cu autorităţile pentru a apăra interesele afro-americanilor.

Fondat în 1972, APSP apără „clasa muncitoare africană” împotriva „dominaţiei capitaliste şi colonialiste americane”, potrivit site-ului său.

Yeshitela, fondatorul acesteia, a vizitat Rusia în 2015 pentru a ajunge la un acord cu mişcarea lui Ionov, potrivit procuraturii.

În 2016, acesta a finanţat un turneu de manifestaţii organizate de APSP pentru a sprijini o „petiţie privind crima de genocid împotriva poporului african din Statele Unite”.

Dincolo de această operaţiune de destabilizare, inculpaţii au mai încercat să influenţeze alegerile locale din 2017 şi 2019 de la Saint Petersburg, statul Florida, unde îşi are sediul partidul.

De asemenea, ei sunt suspectaţi că au căutat să influenţeze alegerile naţionale din 2020.

În 2022, unul dintre inculpaţi, Augustus Romain, ar fi primit şi fonduri de la Ionov „pentru a promova interesele Rusiei în legătură cu invazia rusă a Ucrainei”, potrivit procuraturii.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare