SUA autorizează a treia doză de vaccin anti-Covid

Autorităţile sanitare americane au anunţat vineri că au dat undă verde unei a treia doze de vaccin anti-Covid pentru toţi adulţii complet vaccinaţi cu cel puţin şase luni în urmă, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres

Conform acelorași surse, agenţia americană pentru alimente şi medicamente (FDA) a indicat că această autorizaţie pentru utilizare de urgenţă acordată Pfizer şi Moderna contribuie la ”furnizarea unei protecţii continue împotriva COVID-19, inclusiv împotriva consecinţelor grave care pot surveni, cum ar fi spitalizarea sau decesul”.

Cele două companii farmaceutice anunţaseră puţin mai devreme că au obţinut autorizaţia de la FDA.

”Această autorizaţie de utilizare de urgenţă survine într-un moment critic, pe măsură ce intrăm în lunile de iarnă şi ne confruntăm cu o creştere a numărului de cazuri de COVID-19 şi a spitalizărilor în toată ţara”, a declarat directorul Moderna, Stéphane Bancel.

Persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste care au primit vaccinul Johnson & Johnson în doză unică în Statele Unite aveau deja dreptul la o a doua doză, la două luni după injectare.

Pentru persoanele vaccinate cu Pfizer şi Moderna, a treia doză era rezervată anterior doar pentru anumite categorii de populaţie: cei peste 65 de ani, adulţii cu risc de a dezvolta o formă severă a bolii sau cei foarte expuşi la virus din cauza, de exemplu, a muncii lor.

Anunţul survine în contextul în care cazurile sunt din nou în creştere în Statele Unite, cu o medie de 85.000 de cazuri noi de COVID-19 zilnic (comparativ cu aproximativ 70.000 la sfârşitul lunii octombrie) şi aproximativ 1.000 de decese pe zi.

Unele state americane, între care California, au început deja să autorizeze doze de rapel pentru toţi adulţii, chiar înainte de recomandările agenţiilor sanitare, în speranţa de a limita răspândirea epidemiei înainte de sărbătorile de sfârşit de an.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare