SUA denunţă un atac cibernetic de amploare

Un „actor cibernetic” cauţionat de China s-a infiltrat în reţelele de infrastructură critice din Statele Unite, au afirmat miercuri Washingtonul, aliaţii săi occidentali şi Microsoft, avertizând că ar putea avea loc campanii similare în întreaga lume, notează AFP, conform Agerpres.

Într-un aviz comun, autorităţile însărcinate cu securitatea cibernetică în Statele Unite, Canada, Regatul Unit, Australia şi Noua Zeelandă au avertizat cu privire la „un grup de activităţi” asociate „unui actor cibernetic cauţionat de stat în Republica Populară Chineză, cunoscut şi sub numele de „Volt Typhoon”.

„Această activitate afectează reţelele unor sectoare de infrastructură critice ale Statelor Unite”, iar entitatea care desfăşoară atacul „ar putea aplica aceleaşi tehnici (…) la nivel mondial”, au adăugat acestea.

Într-un comunicat separat, Microsoft a explicat că „Volt Typhoon” este activ de la jumătatea anului 2021 şi a ţintit, printre altele, infrastructuri critice de pe Insula Guam, care adăposteşte o importantă bază militară americană din Oceanul Pacific.

Această campanie riscă „să perturbe infrastructura esenţială de comunicaţii dintre Statele Unite şi regiunea asiatică în crize viitoare”, a avertizat Microsoft.

„Comportamentul observat sugerează că actorul ameninţării intenţionează să spioneze şi să păstreze accesul (la infrastructură) fără a fi detectat cât mai mult timp posibil”, a adăugat grupul tehnologic american.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare