Statele Unite intenţionează să-l pună sub acuzare pe fostul preşedinte cubanez Raul Castro, a declarat joi un oficial al Departamentului de Justiţie de la Washington, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Momentul posibilei inculpări, care ar trebui aprobată de un mare juriu, nu este clar deocamdată, dar oficialul a spus că pare iminent.
Potenţiala inculpare a fostului preşedinte al Cubei, în vârstă de 94 de ani şi frate al lui Fidel Castro, ar urma să fie legată în special de doborârea unor aeronave, a declarat oficialul, sub condiţia anonimatului.
CBS a relatat anterior că acest caz are legătură cu doborârea mortală în Cuba în 1996 a unor avioane operate de grupul umanitar Brothers to the Rescue.
Reprezentanţii Ministerului de Externe al Cubei şi ai Departamentului de Justiţie al SUA nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii, precizează Reuters.
Această evoluţie survine pe fondul tensiunilor sporite dintre Washington şi Havana. Administraţia Trump a descris actualul guvern comunist al Cubei ca fiind corupt şi incompetent şi face presiuni pentru o schimbare de regim.
Preşedintele Donald Trump a exercitat presiuni asupra insulei, impunând efectiv o blocadă prin ameninţarea cu sancţiuni asupra ţărilor care îi furnizează combustibil, provocând pene de curent şi dând lovituri economiei sale.
Procurorul american pentru Districtul Sudic al Floridei a supravegheat demersurile de examinare a potenţialelor acuzaţii penale împotriva unor înalţi oficiali ai guvernului cubanez.
Oficiali din ambele ţări au recunoscut la începutul acestui an că sunt în discuţii, dar negocierile par să fi eşuat pe fondul blocadei americane asupra combustibilului.
Cu toate acestea, joi, guvernul cubanez a confirmat că s-a întâlnit cu şeful CIA, John Ratcliffe.
Ratcliffe le-a spus oficialilor de informaţii din Cuba că SUA sunt pregătite să se implice în probleme de securitate economică în cazul în care Cuba face „schimbări fundamentale”, a declarat un oficial al CIA.
Statele Unite au folosit anterior dosare penale împotriva unor personalităţi politice străine pentru a justifica acţiuni militare.
În ianuarie, când armata americană a atacat Venezuela, administraţia Trump a descris raidul drept o „operaţiune de aplicare a legii” pentru a-l aduce pe preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, la New York pentru a fi anchetat penal.
În martie, Trump a ameninţat că „următoarea” după Venezuela este Cuba.
sursa – AGERPRES



