Statele Unite s-au declarat duminică „profund îngrijorate” de situaţia din Israel, unde ministrul Apărării a fost demis după ce a cerut o pauză în proiectul de reformă a justiţiei, şi au cerut un „compromis” între părţi, transmite luni AFP, scrie Agerpres.
„Suntem profund îngrijoraţi de evenimentele de astăzi din Israel, care subliniază încă o dată nevoia urgentă de compromis”, a declarat, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Adrienne Watson.
„Valorile democratice au fost întotdeauna şi trebuie să rămână o caracteristică a relaţiilor dintre SUA şi Israel”, a spus ea.
„Societăţile democratice sunt consolidate prin mecanisme de control, iar schimbările fundamentale ale unui sistem democratic ar trebui realizate cu cea mai largă posibil bază de sprijin popular”, a continuat Watson.
„Continuăm să îndemnăm conducerea israeliană să găsească un compromis cât mai curând posibil. Credem că aceasta este cea mai bună cale de urmat pentru Israel şi toţi cetăţenii săi”, a adăugat ea.
Premierul Benjamin Netanyahu l-a demis duminică pe ministrul apărării, Yoav Gallant, care cu o zi înainte a cerut o pauză de o lună în controversatul proces de reformă judiciară al guvernului. Mii de protestatari au ieşit imediat în stradă în Tel Aviv şi în mai multe oraşe din Israel.
Actualul guvern, unul dintre cele mai de dreapta din istoria Israelului, urmăreşte prin această reformă creşterea puterii parlamentarilor în defavoarea magistraţilor. Potrivit criticilor, acest proiect de reformă pune în pericol caracterul democratic al statului Israel.
sursa – AGERPRES