Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump a cerut duminică ”dezafectarea totală” a programului nuclear dezvoltat de Iran, transmite DPA, conform Agerpres.
”Toate opţiunile sunt pe masă şi este timpul ca Iranul să renunţe complet la dorinţa sa de a se dota cu o armă nucleară”, a declarat Mike Waltz pentru postul de televiziune CBS.
Waltz a avertizat că ”în întregul Orient Mijlociu ar exploda o cursă a înarmării” dacă Iranul ar deţine arme nucleare.
”Acest lucru este complet inacceptabil pentru securitatea noastră naţională”, a adăugat înaltul demnitar american.
Anterior în această lună, liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în legătură cu posibile negocieri despre programul nuclear al Teheranului. ”Le-am trimis o scrisoare care suna aşa: ‘Sper că veţi negocia pentru că, dacă va trebui să intervenim militar, atunci va fi un lucru teribil”’, a spus Trump într-un interviu.
Până în prezent Khamenei a respins negocierile cu Washingtonul, dar guvernul iranian a trimis semnale mixte.
În primul său mandat de preşedinte al SUA, Donald Trump şi-a retras unilateral ţara, în 2018, din acordul internaţional privind programul nuclear iranian, înţelegere ce limita acest program în schimbul ridicării sancţiunilor impuse Teheranului.
Ulterior, Iranul nu a mai respectat termenii acordului, aminteşte DPA.
sursa – AGERPRES