SUA spun că Brazilia ”se face ecoul propagandei ruse şi chineze”

Casa Albă a criticat puternic Brazilia luni, după ce preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a acuzat în weekend Statele Unite că prelungesc conflictul din Ucraina, după o călătorie în Emiratele Arabe Unite şi China, transmite AFP, relatează Agerpres.

„În acest caz specific, Brazilia se face ecoul propagandei ruse şi chineze fără a ţine cont de fapte”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, organism direct ataşat preşedintelui american.

În China, Lula da Silva, care s-a întâlnit cu Xi Jinping, a acuzat Washingtonul că „încurajează războiul” din Ucraina, acuzaţii reînnoite duminică într-o conferinţă de presă la Abu Dhabi.

„Europa şi SUA continuă să contribuie la continuarea războiului. În condiţiile în care ei trebuie să ia loc în jurul mesei şi să spună: ‘Ajunge'”, a mai afirmat Lula da Silva în capitala Emiratelor Arabe Unite.

Aceste critici se fac ecoul celor formulate de Moscova şi Beijing, care dau vina pe ţările occidentale pentru războiul care a început în februarie 2022 cu invazia rusă a Ucrainei.

Spre deosebire de mai multe puteri occidentale, Brazilia nu a impus niciodată sancţiuni financiare Rusiei şi nici nu a acceptat să furnizeze muniţie Kievului şi încearcă să se poziţioneze, ca şi China, drept mediator.

„Le suntem recunoscători prietenilor noştri brazilieni pentru înţelegerea excelentă a genezei acestei situaţii” din Ucraina, a reacţionat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, înainte de întâlnirea sa programată cu preşedintele Lula da Silva la Brasilia.

„Bineînţeles că dorim să se încheie războiul”, a insistat John Kirby. „S-ar putea întâmpla chiar acum, astăzi, dacă Putin încetează să atace Ucraina şi îşi retrage trupele”, a subliniat el.

„Recentele comentarii ale Braziliei potrivit cărora Ucraina ar trebui să ia în considerare cedarea oficială a Peninsulei Crimeea ca o concesie pentru pace sunt pur şi simplu neavenite”, a continuat purtătorul de cuvânt.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare