Eforturile SUA şi ale coaliţiei globale împotriva grupării teroriste Stat Islamic (SI sau Daesh) se concentrează pe stabilizarea situaţiei în Siria şi Irak după înfrângerea acestei organizaţii jihadiste în 2019, a declarat marţi coordonatorul adjunct principal în lupta împotriva terorismului din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Christopher Landberg, informează EFE, potrivit Agerpres.
Într-o întâlnire cu presa la Marrakech, în sudul Marocului, Landberg a subliniat că obiectivul îl reprezintă creşterea capacităţii acestor ţări în faţa influenţei sau a unei reveniri a SI.
Prevenţia, lupta împotriva finanţării terorismului, reabilitarea şi reinserţia combatanţilor terorişti străini constituie elementele necesare ”pentru a obţine o înfrângere de durată a SI în regiune”.
Oficialul american a apreciat că înfrângerea SI în Siria şi Irak a permis ”eliberarea a peste 8 milioane de persoane”.
Landberg, a cărui ţară coprezidează summitul ministerial al coaliţiei anti-SI care are loc miercuri, s-a referit şi la pericolul pe care îl reprezintă gruparea jihadistă în statele africane, mai concret în ţările în care controlul guvernamental este limitat.
Oficialul american a pus accentul pe ”Africa Focus Group”, structură creată de coaliţie şi care a definit mai multe axe de intervenţie, între care modalităţile de a îmbunătăţi capacitatea ţărilor africane de a preveni afluxul teroriştilor la frontierele lor şi de a reduce atacurile transfrontaliere.
Totodată, grupul are în vedere găsirea modalităţilor de îmbunătăţire a capacităţii acestor state de a colecta informaţii biometrice, pentru ca teroriştii să nu se poată ascunde în spatele numelor sau documentelor false.
În fine, Landberg a exprimat îngrijorarea ţării sale cu privire la creşterea activităţii SI în regiunea Sahel şi a amintit că atacurile teroriste în zona celor trei frontiere ale Sahelului (Mali, Niger şi Burkina Faso) au crescut cu 43% în perioada 2018-2021.
sursa – AGERPRES