Suceava: Două persoane rănite după explozia unei butelii, urmată de incendiu

Două persoane au fost rănite, marţi, în urma exploziei unei butelii, urmată de incendiu, într-o gospodărie din localitatea Bădeuţi, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că, după explozia buteliei, incendiul a izbucnit în casa de locuit a celor două victime.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD TIM, în sprijinul acestora ajungând şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Alin Găleată a precizat că proprietarul locuinţei a fost rănit, fiind conştient şi cooperant şi a primit îngrijiri medicale.

De asemenea, şi soţia acestuia a suferit arsuri minore, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare