Suceava: Numărul refugiaţilor cazaţi în taberele temporare din judeţ a scăzut cu peste 80%

Un număr de 175 persoane erau cazate luni dimineaţă în taberele mobile amplasate pentru refugiaţii din Ucraina în Siret şi Rădăuţi, precum şi în sălile de sport şi de clasă amenajate cu aceeaşi destinaţie în Rădăuţi, Milişăuţi, Siret, Dumbrăveni şi Suceava, cu peste 80% mai puţin comparativ cu începutul săptămânii trecute, a informat Prefectura Suceava.

Conform sursei citate, alte 9.843 persoane au plecat spre alte locuri de cazare temporară sau continuă tranzitul spre alte destinaţii.

Capacitatea totală de cazare a refugiaţilor este, în prezent, de 1.977 de locuri şi, de la debutul conflictului, prin taberele de cazare temporară au intrat, de la operaţionalizare, 10.018 persoane, la această dată fiind 1.802 locuri disponibile.

Traficul la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret înregistrează un trend descendent, dar continuă să intre în ţară câteva mii de refugiaţi pe zi.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava, Ilie Poroch Seriţan, a informat că, prin PTF Siret, în data de 13 martie, în intervalul orar 00,00 – 24,00, au intrat în ţară 4.842 persoane, comparativ cu 7.723 în urmă cu o săptămână, dintre care 4.181 cetăţeni ucraineni, faţă de 6.409.

‘Toate instituţiile implicate în gestionarea acestei situaţii sunt în legătură permanentă şi desfăşoară activităţi în mod integrat, pentru ca cetăţenii care se refugiază din faţa războiului să treacă mai uşor prin aceste momente’, precizează Prefectura Suceava.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare