Suceava: Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul; a fost prin sub utilaj şi a rămas încarcerat

Un tânăr de 26 de ani a fost grav rănit, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un teren accidentat de pe raza localităţii Valea Glodului din comuna Vultureşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, tânărul a fost prins sub utilaj şi a rămas încarcerat.

‘La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, respectiv, un echipaj de prim ajutor şi cel de terapie intensivă mobilă. Salvatorii au lucrat zeci de minute şi au reuşit să elibereze persoana prinsă sub tractor, un bărbat în vârstă de 26 de ani. Rănitul, conştient şi cooperant, dar cu multiple traumatisme, a fost preluat de către echipajul SMURD TIM, care l-a stabilizat, iar apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava’, au precizat oficialii ISU.

O a doua persoană, un bărbat de 45 de ani, care se afla în tractor, a reuşit să sară înainte ca utilajul să se răstoarne. Acesta a primit îngrijiri medicale de la pompierii paramedici SMURD, prezentând mai multe contuzii la nivelul capului şi alte escoriaţii. Ulterior, acesta a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare