Suedia renunţă la majoritatea restricţiilor impuse pentru a împiedica răspândirea COVID-19

Suedia a renunţat miercuri la cele mai multe dintre restricţiile impuse pentru combaterea pandemiei de coronavirus, la scurt timp după ce ţara vecină Danemarca a luat o decizie similară, informează DPA, potrivit Agerpres.

Nu mai sunt în vigoare restricţii referitoare la programul de funcţionare al restaurantelor şi barurilor, unde nu se vor mai aplică nici regulile de distanţare socială. De asemenea, autorităţile renunţă la limitarea numărului maxim de persoane cărora li se permite participarea la evenimente şi reuniuni.

Totodată, Suedia renunţă la purtarea măştii în spaţii aglomerate sau în mijloacele de transport.

Regulile au fost relaxate şi pentru anumite categorii de persoane care călătoresc în Suedia. Cetăţenii Uniunii Europene nu trebuie să mai prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test pentru depistarea virusului.

Suedezii au sărbătorit renunţarea la restricţii în câteva cluburi de noapte, la intrarea cărora, la miezul nopţii, se formaseră cozi lungi de persoane, potrivit înregistrărilor publicate în presa locală.

Guvernul şi autorităţile sanitare au anunţat planurile renunţării la cele mai multe dintre restricţii săptămâna trecută, argumentând că pandemia intră într-o nouă etapă întrucât majoritatea cetăţenilor sunt vaccinaţi, iar cazurile de infectare cu varianta Omicron sunt în general mai puţin severe.

Unele recomandări se menţin totuşi, în special pentru cei care nu sunt vaccinaţi. Autorităţile sanitare au făcut apel la toate persoanele de peste 12 ani să se vaccineze anti-COVID-19.

Pentru protejarea persoanele vulnerabile, măsurile vor rămâne în vigoare în unităţi sanitare şi de îngrijire, precum şi în căminele de bătrâni, potrivit autorităţilor sanitare.

sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare