Preşedintele SUA Joe Biden doreşte să redeschidă dialogul în cursul întrevederii pe care o va avea luni cu omologul său chinez Xi Jinping, dar şi să stabilească „garanţii” într-un context de tensiuni tot mai mari între Washington şi Beijing, potrivit Casei Albe, relatează AFP.
Cei doi lideri urmează să aibă o întrevedere pentru prima dată de când deţin funcţia de şefi de stat, luni, în insula indoneziană Bali, în ajunul summitului G20 care reuneşte cele mai mari economii ale lumii.
„Suntem în competiţie. Preşedintele Biden recunoaşte acest lucru, dar merită să ne asiguram că sunt limite în această concurenţă, că stabilim garanţii, că avem reguli clare ale drumului şi că facem toate acestea pentru a ne asigura că această concurenţă nu devine un conflict”, a indicat Casa Alba.
Preşedintele SUA are sprijinul „aliaţilor şi partenerilor” săi pentru această politică, a declarat jurnaliştilor un oficial american.”Există un sprijin larg pentru intenţiile noastre de a construi un teren fertil pentru relaţia noastră şi de a dezvolta în mod responsabil comunicarea”, a adăugat el.
Mize mari cântăresc în întrevederea celor doi lideri pentru a stabiliza relaţia dintre Beijing şi Washington, dar aşteptările sunt relativ scăzute, notează AFP.
Cei doi lideri au vorbit la telefon sau prin videoconferinţă de cinci ori de când Joe Biden a venit la Casa Albă, în 2021.
Pe lângă refuzul Chinei de a condamna invazia rusă, Washingtonul şi Beijingul se află în conflict în privinţa unor chestiuni care variază de la comerţ la drepturile omului în regiunea Xinjiang din China şi la statutul Taiwanului.
Sursa: AGERPRES