Surse: Executivul nu ia în calcul eliminarea bonurilor de masă şi a voucherelor de vacanţă. Va crește salariul minim în domeniul construcțiilor

Măsurile fiscale prin care Guvernul vrea să adune mai mulţi bani la Bugetul de stat vor fi aprobate la finalul săptămânii viitoare sau în prima săptămână din august. Iar luni va fi întâlnirea decisivă a Coaliţiei, în care acestea vor fi bătute în cuie. În acest moment, potrivit unor surse, Executivul NU ia în calcul eliminarea bonurilor de masă şi a voucherelor de vacanţă, relatează Știrile TVR. 

Cel mai probabil din această toamnă, salariații din domeniul construcțiilor, din industria alimentară, dar și din agricultură vor plăti CASS, acea contribuție la Sănătate de 10 procente, iar salariul minim brut al angajaților din construcții va ajunge la 4500 de lei. Așadar, vom vedea o creștere a salariului minim în domeniul construcțiilor, potrivit unor surse guvernamentale.

Vor rămâne două cote de impozitare, de 9 și de 19 la sută. Pentru cazarea la hotel vom plăti o   cotă de TVA de 9 procente, iar pentru serviciile din restaurante, TVA va fi de 19 la sută, la fel și pentru bilete sau participări la festivaluri sau la distracții în aer liber.

În ceea ce privește microîntreprinderile, pragul pentru impozitare va rămâne la 500 de mii de euro.

Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul nu ia în calcul în acest moment eliminarea tichetelor de masă sau a voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul bugetar.

Premierul Marcel Ciolacu va avea, luni,o nouă întâlnire cu preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, ministrul Finanţelor şi alţi miniştri de linie în vederea definitivării setului de măsuri fiscale care urmează să fie adoptate de Guvern, au precizat surse guvernamentale.

Măsurile avute în vedere pentru reducerea deficitului bugetar urmează să fie adoptate de Guvern la finele acestei luni sau la începutul lunii august, au mai precizat aceleaşi surse.

Sursa: Știrile TVR

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare