Președintele Senatului, Florin Cîțu, va face o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, prima efectuată în ultimii 10 ani de un președinte al Senatului Românei în fruntea unei delegații reprezentative, potrivit unor surse politice.
Vizita va avea loc la Washington, în perioada 24-30 martie, și are ca scop reliefarea sprijinului Parlamentului pentru relația bilaterală transatlantică cu SUA, bazată pe Parteneriatul Strategic și apartenența la NATO.
Delegația Senatului României va avea o serie de întrevederi oficiale cu reprezentanți ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților SUA, precum și ai Departamentului de Stat. De asemenea, vor avea loc și întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri din SUA și ai comunității române din zonă.
Vor fi dezbătute teme privind relația bilaterală româno-americană, cooperarea în plan politic și parlamentar, economic și de securitate, precum și proiecte internaționale.
Pe agenda discuțiilor va figura și interesul pentru un dialog parlamentar activ între Parlamentul României și Congresul SUA, cu predilecție în ceea ce privește aderarea țării noastre la programul Visa Waiver.