Surse: Profesorii riscă să nu primească 50% din creşterea salarială din noua lege a salarizării

Profesorii ar putea să nu primească 50% din creşterea prevăzută în noua lege a salarizării, bani care ar urma să ajungă la cadrele didactice, potrivit unor surse guvernamentale citate de Antena 3 CNN.

Temerile sunt împărtășite și de reprezentanții sindicatelor din învățământ.

„Noi am avut mai multe întâlniri cu premierul, cu miniștrii de resort, cu dna. de la muncă, dna. Bucura Oprescu, cu ministrul nostru Ligia Deca, cu miniștri importanți pe aria aceasta a creșterilor precizate în ordonanța OUG 57.

Într-adevăr, nu avem legea salarizării gata, dar avem un proiect înaintat de Ministerul Educației și de cele trei federații din educație la Ministerul Muncii. Pe acela trebuie să-l luăm ca reper.

Nu trebuie să vă folosiți de surse, ne-a spus nouă, că legea salarizării nu va fi gata anul acesta”, a comentat Anton Hadăr, șeful sindicatului care se ocupă de învățământul universitar, pentru sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare