Cu toate că liderii PSD susţin că nu au discutat oficial despre suspendarea preşedintelui Iohannis, o astfel de posibilitate se conturează tot mai mult.
Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat, la Parlament, un „plan pe puncte” al PSD, cu toate că susţine că la Comitetul Executiv al PSD nu s-a discutat despre suspendarea lui Iohannis.
„Avem un plan pe puncte. Ştim exact ce avem de făcut. Începând de luni, începem să comunicăm public ceea ce facem. Este foarte mare aşteptarea de la noi din partea celor care ne-au votat şi a celor care ne susţin. (…) Mesajul este unitar:
- ‘Nu cedaţi, nu daţi un milimetru înapoi, mergeţi până la capăt, noi suntem mult mai mulţi cei care vă susţinem decât cei foarte, foarte puţini care vă critică şi sunt extrem de radicali şi de violenţi.
Până la capăt înseamnă că trebuie să reintroducem normalitatea în România, trebuie să explicăm încă o dată românilor că nişte persoane se joacă cu bugetul de stat, cu subordonaţii, cu instituţiile pe care le conduc, că nu instituţiile sunt ţinta PSD şi a alianţei, ci nişte persoane „, a afirmat Ştefănescu.
Întrebat de jurnalişti dacă în „planul pe puncte” este inclusă suspendarea preşedintelui, Ştefănescu a condiţionat o astfel de posibilitate de decizia pe care o va lua acesta în privinţa punerii în aplicare a deciziei CCR privind revocarea procurorului-şef DNA:
„Este foarte important să vedem decizia pe care o ia şi Iohannis. Adică respectă Constituţia sau nu o respectă? Dacă nu o respectă, în momentul ăla ştim exact (…) ce avem de făcut, vom ieşi în secunda numărul doi în spaţiul public şi o să anunţăm întreg poporul român ce facem!”