SUSPENDAREA rambursării creditelor şi scutirea de chirii – APROBATĂ de senatori

Senatorii au aprobat, într-un plen online, propunerea legislativă iniţiată de PSD privind suspendarea rambursării creditelor, care doreşte susţinerea mediului de afaceri prin implementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru susţinerea sectoarelor economice puternic afectate de reducerea activităţii, în contextul epidemiei de coronavirus.

Potrivit propunerii, „la cererea debitorului, obligaţia de plată a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă, până la 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare”, prevede un amendament admis.

Dobânda datorată de debitori, precum şi comisioanele aferente corespunzătoare sumelor scadente a căror plată a fost suspendată nu se capitalizează la soldul creditului existent, la finalul perioadei de suspendare”.

Senatorii au mai aprobat proiectul iniţiat de senatorul PSD Lerban Nicolae conform căruia locatarii, operatorii economici, profesionişti şi autorităţile publice şi entităţile juridice de drept privat a căror activitate a fost întreruptă sau restrânsă prin aplicarea unor acte ale autorităţilor publice în perioada de aplicare a stării de urgenţă sunt scutiţi de la plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii sau puncte de lucru.

  • Locatorii care nu încasează contravaloarea chiriei ca urmare a aplicării scutirii prevăzute la articolul 1 sunt scutiţi de plata obligaţiilor faţă de bugetul de stat şi bugetele locale aferente chiriilor neîncasate.

Scutirile se aplică de la 1 martie 2020 pentru fracţia rămasă din luna în care încetează starea de urgenţă, precum şi pentru luna următoare lunii în care a încetat starea de urgenţă.

Senatorii au mai dat undă verde unui proiect iniţiat de PSD, ALDE şi Pro România, conform căruia la cererea contribuabilului, operator economic, se amână la plată contribuţia asiguratorie pentru muncă aferentă veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, pentru o perioadă de trei luni, începând cu luna martie 2020.

„La cererea beneficiarului, persoane fizice şi operatori economici, se amână la plată, pentru o perioada de trei luni, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice şi de internet, cablu TV) pentru toţi beneficiarii de astfel de servicii de pe teritoriul României. La expirarea perioadei de trei luni, beneficiarii de servicii de utilităţi vor plăti sumele scadente, eşalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi şi penalităţi de întârziere. Furnizorii de servicii de utilităţi vor eşalona debitele restante fără a depăşi raportul de 1/12 pe lună”, se precizează în proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este decizională în privinţa ambelor proiecte de lege.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare