Eurodeputata Diana Şoşoacă, preşedinta Partidului S.O.S. România, şi-a depus joi candidatura la alegerile prezidenţiale, subliniind că este pentru prima dată în istorie când reprezentantul suveraniştilor candidează la preşedinţia României, scrie Agerpres.
„Este pentru prima dată în istorie când reprezentantul suveraniştilor şi României mari candidează la preşedinţia României (…). Când am intrat în politică am promis că de va fi să-mi sacrific familia o voi face pentru salva România şi poporul român şi a reface naţia română (…). În acest moment sunt întrunite toate condiţiile de recuperare a ţării. Este pentru prima dată în istorie când putem să ne aducem românii acasă, noi nu uităm că jumătate din România este peste graniţă”, a transmis Şoşoacă.
Totodată, Şoşoacă a susţinut că atât ea, cât şi copiii săi au fost ameninţaţi cu moartea dacă va candida la preşedinţia României. Ea i-a acuzat pe Marcel Ciolacu şi George Simion că au încercat să împiedice candidatura ei la prezidenţiale şi a anunţat că va depune plângere penală la Parchetul General.
„Ameninţările cu privire la viaţa copiilor mei sunt continue. Aseară au încercat prin metode mizerabile să intre în cabinetul meu de avocat, unde erau toate semnăturile Partidului S.O.S. România, au încercat să distrugă semnăturile adunate de noi, pentru ca eu să nu mai candidez la preşedinţia României. A trebuit să solicit pază şi protecţie. Au fost peste şase maşini şi în casă au fost trei detaşamente de pază. Eu am fost dusă cu escorta acasă din cauza ameninţărilor cu moartea. Este inacceptabil ca în secolul XXI, anul 2024, un cetăţean român şi o femeie să fie ameninţă cu moartea şi cu moartea copiilor ei dacă va candida la preşedinţia României. Îi acuz pe această cale pe Marcel Ciolacu şi George Simion de înaltă trădare şi încercare de împiedicare a mea de a candida la preşedinţia României în complicitate cu domnul Ciucă, Mircea Geoană, Kelemen Hunor şi Lasconi. Astăzi, vom formula plângere penală şi o vom depune la Parchetul General în cursul zilei de mâine”, a concluzionat Şoşoacă.
Şoşoacă, însoţită de cei doi copii ai săi, a fost întâmpinată la intrarea în sediul Biroului Electoral Central de sute de susţinători care fluturau steaguri cu sigla partidului şi scandau numele liderului formaţiunii.