Târgul de Oferte Educaţionale din Bucureşti va avea loc sâmbătă şi duminică, între orele 11,00 – 17,00, în incinta Colegiului Naţional „Octav Onicescu” din Sectorul 4, la care vor fi prezenţi reprezentanţi de la 55 de licee de stat şi private, anunță Agerpres.
Potrivit Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti, organizatorul evenimentului, vor fi şi standuri destinate ONG-urilor, asociaţiilor, activităţilor de voluntariat şi iniţiativelor în care adolescenţii se pot implica pentru a-şi dezvolta pasiunile, calităţile şi aptitudinile ce le vor fi de ajutor în viitor şi care le îmbogăţesc totodată CV-ul. Printre acestea se numără Interact Bucureşti, ThinkUp Academy, Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti şi Ridmi Magazine.
Accesul este liber.
„Sperăm ca acest eveniment să aibă succes în rândul elevilor de gimnaziu, pentru a reuşi să le oferim un real ajutor în această perioadă importantă din viaţa lor”, afirmă reprezentanţii Biroului executiv al Consiliului Municipal al Elevilor Bucureşti.