Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR) va debuta joi, la Romexpo, unde 107 companii din 11 ţări vor prezenta timp de patru zile cele mai frumoase şi accesibile vacanţe şi sejururi, precum şi pachete turistice reduse chiar şi la jumătate de preţ.
„Evenimentul înregistrează un grad de internaţionalizare de 43%, fiind prezente firme din Austria, Bosnia, Bulgaria, Egipt, Emiratele Arabe, Franţa, Grecia, România, Serbia, Turcia şi Ungaria. Participă agenţii de turism, tur-operatori, instituţii care promovează zonele turistice din România şi organizatori de circuite locale şi internaţionale”, susţin organizatorii.
TTR 2023 este dedicat atât familiilor care caută vacanţe all inclusive sau de proximitate, cât şi iubitorilor de călătorii care se aventurează în destinaţii exotice mai îndepărtate. În cadrul târgului, vizitatorii găsesc oferte last minute, dar şi early booking cu facilităţi suplimentare. Companiile au pregătit reduceri substanţiale la pachetele achiziţionate pe perioada târgului.
Astfel, pasionaţii de călătorie îşi pot rezerva vacanţa de iarnă la ski în România, Bulgaria, Austria, Elveţia sau Italia cu un discount de până la 30%. Cei care doresc să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor şi Mărţişorul 2024 în oraşe precum Roma, Paris, Veneţia, Barcelona, Milano, Londra sau Amsterdam pot cumpăra un city break cu o reducere de până la 40%.
„Agenţiile au oferte speciale şi pentru vizitatorii care vor să petreacă Crăciunul în România şi caută pachete festive, cu masă tradiţională şi activităţi turistice incluse. Dar şi pentru cei care visează să ajungă acasă la Moş Crăciun şi să se bucure de magia sărbătorilor în Laponia. Mai mult decât atât, cei care vor să-şi rezerve din timp concediul de vară pentru anul viitor, o pot face la Târgul de Turism al României cu un discount de până la 50%, pe litoralul din România, Bulgaria, Croaţia, Turcia, Grecia, Egipt, Spania şi chiar Italia. Reduceri de până la 30% sunt şi pentru cele mai căutate destinaţii exotice: Thailanda, Bali, Zanzibar, Maldive, Mauritius, Kenya, Dubai, Miami, Cancun, şi Bahamas. Târgul de Turism al României este un real punct de atracţie pentru cei care caută cele mai bune ponturi de călătorie şi vor să scape de stresul organizării unei vacanţe”, se arată în comunicatul Romexpo.
De asemenea, în cadrul târgului, Facultatea de Business şi Turism de la Academia de Studii Economice din Bucureşti va organiza vineri, 10 noiembrie, conferinţa „Turismul Familial”, dedicată publicului specialist.
Târgul de Turism al României se desfăşoară în pavilionul B2 al Centrului Expoziţional Romexpo, în perioada 9 – 12 noiembrie 2023. Joi, vineri şi sâmbătă, programul de vizitare este în interval orar 10:00 – 18:00, iar duminică, în interval orar 10:00 – 16:00.
Biletul de intrare este 15 lei.
Sursa: AGERPRES