Președintele Senatului, Călin Popescu- Tăriceanu, a transmis miercuri că ALDE, formațiunea pe care o conduce, nu se va implica în campania pentru referendumul din 6-7 octombrie.
„ALDE nu se va implica în campania pentru referendum. Vom recomanda votanţilor noştri să voteze conform propriei conştiinţe, ținând cont că societetea românească este mai degrabă conservatoare şi ultimul sondaj făcut indică că 85% din cei intervievaţi vor vota în favoarea modificării pentru definirea familiei tradiţionale ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, iar 77% din votanţii ALDE, la fel, susţin acest punct de vedere.
Sigur că în anumite ţări din Europa lucrurile au evoluat, căsătoriile între persoanele de acelaşi sex sunt permise, dar nu ştiu dacă şi societatea românească va evolua în aceeaşi direcţie.
Eu cred că trebuie să respectăm libertatea fiecăruia să-şi organizeze viaţa intimă şi personală aşa cum doreşte şi în acest sens, probabil că după referendum, va trebui să promovăm o lege a parteneriatului civil, la care colega mea Renate Weber s-a angajat să lucreze. Proiectul e în linii mari făcut, a avut și discuții cu ONG-uri, tocmai pentru a găsi o formulă care să fie cât mai bună”, a declarat Tăriceanu.