Tăriceanu anunţă că va depune un document prin care îl cheamă pe Iohannis în faţa Parlamentui

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat pe Facebook că va depune o solicitare la Senat prin care doreşte să-l cheme în faţa Parlamentului pe preşedintele Klaus Iohannis, alături de şefii SRI şi SIE, pentru a da explicaţii cu privire la ce informaţii deţin despre o posibilă înţelegere între un partid parlamentar din România şi o putere străină cu privire la autonomia Ţinutului Secuiesc.

„Am decis ca, împreună cu colegii mei senatori ALDE Mihai Ruse, Ion Hadârcă şi Ioan Simionca, luând act cu îngrijorare de afirmaţiile preşedintelui României cu privire la o posibilă înţelegere dintre un partid parlamentar din România şi o putere străină pentru înstrăinarea unei părţi importante din teritoriul României, să înaintăm o solicitare oficială Biroului permanent al Senatului pentru demararea procedurilor necesare care să permită audierea în comisiile de specialitate a conducerilor SRI şi SIE, şi a miniştrilor Afacerilor Externe, Apărării şi Afacerilor Interne.

De asemenea, solicităm demararea procedurilor pentru invitarea în faţa Parlamentului a preşedintelui României pentru a prezenta dovezile sau informaţiile care au stat la baza acestei acuzaţii şi măsurile pe care le-a luat pentru eliminarea pericolului pe care l-a semnalat”, a precizat Tăriceanu pe Facebook.

El a adăugat că va discuta luni cu parlamentarii PSD şi Pro România pentru a obţine susţinea acestora.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare