Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a spus despre Klaus Iohannis că este un președinte care nu dă doi bani pe lege și dreptate.
„Pe drum spre Focșani am citit cu plăcere și surprindere îndemnurile lui Mihail Kogălniceanu către Domnul Principatelor, îndemnuri date în urmă cu 160 de ani: “Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria ta, ca domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toți Domnii trecuți au fost nepăsători sau răi. Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace și de dreptate; împacă patimile și urile dintre noi și reintrodu în mijlocul nostru strămoșeasca frăție. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn cetățean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr și închisă la minciuni și la lingușire”.
- România noastră a crescut 160 de ani de atunci, dar nu am învățat aproape nimic din învățăturile lui Kogălniceanu. Vrajbă peste tot! Pâră la înalta poartă de la Bruxelles! Un președinte care nu dă doi bani pe lege și dreptate! Un președinte împărat și nu cetățean! Dar speranța nu a murit! Va ieși soarele și pe strada noastră! Până atunci: hai să dăm mână cu mână cei cu inima română!
PS: Ce păcat că Focșaniul are vizibilitatea pe care o merită doar o singură zi pe an! Ce oameni minunați! Ce grai dulce! Ce vinuri alese! Doar pentru plăcerea de a vedea locurile minunate din Vrancea, serbarea Unirii Principatelor Române ar trebui să fie în fiecare zi!”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.