Tăriceanu: Cei care prevestesc prăbușirea economiei, pe ștatele de plată ale Fondului Monetar

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că aceia care prevestesc prăbușirea economiei sunt „băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine”, pe care îi cunoaște încă din 2005, din mandatul său de premier.

„Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia CCR care declară constituțională dublarea alocațiilor (nici o surpriză!!!), că au și apărut la televiziunile de casă ale Guvernului bocitoarele! Aoleuuuuuu, dacă dublăm alocațiile va fi un dezastru, economia se va prăbuși, UE ne va penaliza, leul o să devină potaie și ăsta ne va fi sfârșitul! Eu pe băieții ăștia îi cam știu de prin 2005 atunci când la fel își smulgeau cămașa de pe ei când am introdus cota unică sau când am dublat pensiile. Sunt aceiași băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine, în principiu niște oameni care nu au avut niciodată vreun angajat, nu au plătit vreun salariu sau TVA la stat! În guvernările mai recente, din care ALDE a făcut parte, tot ei erau cei care prevesteau sfârșitul României când am redus cota unică la 10%, am introdus impozitul de 1% pentru sute de mii de microîntreprinderi sau când am scăzut TVA-ul la 19%”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Liderul ALDE precizează că nu s-a întâmplat niciodată ce au spus „bocitoarele”.

„Haideți să le luăm pe rând. Nimic din ce prevesteau bocitoarele astea nu s-a întâmplat! Nici când am dublat pensiile, nici când am dublat alocațiile (la propunerea PNL) și nimic rău nu se va întâmpla nici când vom dubla din nou alocațiile și vom crește pensiile cu 40%, așa cum spune legea. Nu se va întâmpla dintr-un motiv simplu: acum nu avem o criză de bani, acum avem o criză de idei proaspete și de proiecte care să fie finanțate! Acești bani care vor ajunge la părinți sau la bunici vor reveni destul de repede în piață și vor finanța zeci de mii de locuri de muncă. În agricultură, în industria alimentară, în servicii. Acești bani vor menține în mișcare roțile economiei naționale până când economia globală va reporni”, a susținut Tăriceanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare