Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că dezaprobă „încăpățânarea” pe care ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, o afișează atunci când vine vorba de desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție.
„Mă enervează și mai mult faptul că, neavând argumente proprii, apelează la: așa ne-a spus GRECO, așa ne-a spus Comisia Europeană, așa ne-au recomandat X și Y (de obicei persoane sau instituții din afara României). Corupția este un fenomen care trebuie combătut zi de zi, ceas de ceas. Trebuie combătută de noi toți și nu doar de câțiva aleși de sistem și puși pe un soclu de pe care taie și spânzură.
Oricât de tare ne-ar durea acest flagel el nu poate fi contracarat cu încălcarea legii, cu abuzuri și în final cu prețul distrugerii independenței justiției. A combate corupția prin încălcarea independenței magistraților, prin implicarea serviciilor de informații în procesul penal, prin supravegherea masivă a populației, prin influențarea rezultatului unui proces penal, va genera în final o corupție și mai mare. Și cine ne va apăra de aceasta atunci când judecătorii o să fie din nou la mâna procurorilor și a generalilor din servicii?
- În loc să se gândească la desființarea Secției Speciale, dl Predoiu ar trebui să vadă întâi cum a fost posibil ca, în spatele unei unități discret ascunsă la DNA, să se ajungă ca în doar 6 luni peste jumătate din magistrații României să aibă un dosar pe numele lor. Să investigheze cum a fost posibil ca aceste dosare să fie clasate în mod misterios și rapid în momentul în care trebuiau transferate la noua Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Clasarea lor rapidă, probabil de frica de a nu se descoperi că erau dosare doar cu subiect dar fără obiect, ne face să credem că, în cea mai mare parte, aceste dosare au fost făcute doar cu scop de șantaj, de a ține judecătorii agățați cu ele și a li se “arăta pisica” atunci când DNA-ul avea vreun interes.
În loc să desființeze Secția Specială, dl Predoiu ar trebui să vină cu reglementări care să scoată din sistem procurorii ai căror acuzați sunt achitați definitiv de către instanțe. Să vină cu reglementări care să statueze că un magistrat avansează pe scara ierarhică doar dacă în cariera lui nu sunt cauze infirmate ulterior de instanțe superioare sau europene. Nimeni nu trebuie să avanseze în carieră având în dulapuri schelete care îl urmăresc și îl fac să nu mai fie liber în decizii!
- Dacă dl Predoiu nu poate face asta, din varii motive, ar trebui măcar să dea șansa celor care au suferit abuzuri ale procurorilor să se poată întoarce direct și imediat asupra celor care le-au distrus viața, familia, reputația, afacerea. Pe modelul “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.
Problemele reale din justiție nu se pot rezolva băgându-ne capul în nisip și nici apelând la soluții de import, ci găsindu-le rezolvarea în interior”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.