Tăriceanu, despre starea de alertă: Guvernul vrea să scape de moţiunea de cenzură

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, marţi, că ALDE nu va vota prelungirea stării de alertă, afirmând că prin acest demers Guvernul Orban încearcă să scape de moţiunea de cenzură.

„(…) ALDE nu va vota această prelungire la prelungire! Motivele sunt multiple. În primul rând, Guvernul ia decizia de a ne ține alertați încă o lună bazându-se pe dinamica îmbolnăvirilor. (…) numărul de teste zilnice nu e constant. Azi ne anunță că au sub 3.000 de teste, mâine ne zic că fac 8.000. Nu e normal acest mod de testare, pentru că nu o să îți dai seama niciodată cum stai!”, a scris preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu,pe Facebook.

Un alt motiv invocat de Tăriceanu  pentru care nu este de acord cu prelungirea stării de alertă se referă la necesitatea bolnavilor de a avea acces la spitale, la tratament.

„Sau în spatele acestei dorințe de prelungire a stării de alertă se află din nou interesele PNL? Cine știe, poate mai au niște lucruri nerezolvate pe care vor să le soluționeze rapid, în speranța că nu ne vom da seama. Așa au încercat și cu legea privind starea de alertă. Au venit cu un proiect care prevedea o stare de urgență ascunsă, doar pentru că voiau să aibă sub control spitalele și sperau să mai facă niște achiziții pentru prietenii de partid. Doar că Parlamentul le-a dat planurile peste cap”, a adăugat Tăriceanu.

Liderul ALDE a afirmat că prin prelungirea stării de alertă Guvernul vrea să scape de moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie.

„Sau vor să fugă de moțiunea de cenzură bazându-se pe responsabilitatea Parlamentului de a nu depune moțiune în starea de alertă. Oricum ar fi, e cusută cu ață albă dorința de prelungire a stării de alertă”, a conchis Tăriceanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare