Tăriceanu după audierea în comisia SPP: Sunt anumite acţiuni pe care eu le-am numit nepotrivite

Președintele Senatului a declarat după ce a fost audiat în comisia SPP că sunt anumite acţiuni pe care el le consideră nepotrivite.

„Spre deosebire de domnul preşedinte Băsescu sau de alţi lideri politici, care îndrăznesc această acţiune de a se bate pe burtă cu unii şi cu alţii, după modelul ‘sufrageria lui Oprea’, eu nu am acceptat acest comportament, pentru că eu cred că trebuie să existe o anumită rezervă, o anumită reţinere şi o anumită distanţă între cei care ocupă funcţiile democratic alese în stat şi serviciile care trebuie să asigure siguranţa statului şi a cetăţeanului.

  • Sunt anumite acţiuni pe care eu le-am numit nepotrivite, adică această convieţuire poate duce în final la derapajele de care cu toţii astăzi ştim şi care ar trebui să ne facă mult mai precauţi în ceea ce înseamnă funcţionarea acestor instituţii pentru viitor„, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare