Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat miercuri că i-a spus preşedintelui Klaus Iohannis că are rezerve serioase în privinţa extinderii dreptului de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele emise de Guvern.
- „I-am spus că suntem de acord cu interzicerea amnistierii şi graţierii faptelor de corupţie, element care a constituit prima întrebare la referendum. În privinţa celei de a doua întrebări, privind interzicerea adoptării prin ordonanţă de modificări înceea ce priveşte pedepsele şi infracţiunile, precum şi reforma justiţiei, i-am spus că şi aici suntem de acord.
I-am explicat căavem rezerve foarte serioase în privinţaextinderii dreptului de a ataca la CurteaConstituţională ordonanţele emise de Guvern”, a declarat Tăriceanu la Cotroceni, argumentând că ceea ce ar rezulta ar fi un guvern extrem de slăbit, care nu ar maiputea să exercite funcţia de legislativdelegat de către Parlament.
„Şi, evident, şi mai grav, transformăm şimai mult Curtea Constituţională într-un arbitru politic. I-am explicat preşedinteluică la referendum noi nu am fost împotrivaîntrebărilor, ci a modalităţii în care s-a organizat referendumul, simultan cu ţinereaalegerilor pentru Parlamentul European. Deci, nu împotriva temelor„, a adăugat liderul ALDE.