Tăriceanu, după decizia CCR privind revocarea lui Kovesi: Mă bucură că limpezeşte în acest fel unele dintre lucrurile care în trecut au creat confuzie

Președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că se bucură de decizia CCR care spune că președintele trebuie să o revoce din funcție pe Laura Codruța Kovesi.
„Curtea Constituţională subliniază că Ministerul Public funcţionează sub autoritatea ministrului justiţiei, aşa cum este trecut în mod explicit, clar şi fără echivoc în Constituţie. Preşedintele nu are decât un rol solemn de a da greutate şi legalitate deciziei de numire şi implicit de revocare în cazul procurorilor. Vorbim de legislaţia în vigoare în momentul de faţă.
Deci preşedintele nu poate să aibă un rol decisiv nici în numire, nici în revocare. Aprecierea funcţionării Ministerului Public şi a procurorilor revine în totalitate ministrului justiţiei. Mă bucur de această decizie, speram că aşa va fi, dar sigur că am aşteptat cu nerăbdare să vedem punctul de vedere exprimat de Curtea Constituţională.
Mă bucură că limpezeşte în acest fel unele dintre lucrurile care în trecut au creat confuzie şi controverse. Decizia privind revocarea care este luată de ministrul justiţiei nu poate să fie nicidecum contrazisă de preşedinte. Preşedintele trebuie să dea curs cererii de revocare care o priveşte pe şefa DNA”, a spus Tăriceanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare