Tăriceanu, la cea de-a 37-a sesiune a Adunării Parlamentare Paritare Africa, Caraibe, Pacific – Uniunea Europeană

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a participat luni la ceremonia de deschidere a celei de-a 37-a sesiuni a Adunării Parlamentare Paritare Africa, Caraibe, Pacific – Uniunea Europeană (APP ACP-UE), unde a vorbit printre altele de candidatura României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în intervalul 2020-2021 și a evidențiat eforturile României în plan internațional, angajamentul pe termen lung în dezvoltarea relațiilor dintre state, în promovarea progresului, păcii și libertății națiunilor.

Totodată, Tăriceanu a adus în atenție două dintre obiectivele majore ale președinției române a Consiliului Uniunii Europene – consolidarea unității și coeziunii la nivel european și creșterea rolului de actor global al Uniunii Europene, arătând că România își propune să acționeze ca un intermediar onest în relațiile Grupului de state Africa, Caraibe, Pacific cu Uniunea Europeană, atât în cadrul negocierilor Acordului Post-Cotonou, care va pune bazele viitorului parteneriat dintre statele Grupului ACP și UE, cât și în implementarea obiectivelor globale ale Agendei de dezvoltare 2030.

În același timp, au fost evidențiate interesul și preocupările constante ale parlamentarilor români pentru valorificarea oportunităților și instrumentelor oferite de diplomația parlamentară în scopul intensificării cooperării tradiționale cu statele din Africa și al dezvoltării dialogului cu țările din regiunea Pacific și Caraibe.

  • Arătând că sursele conflictelor care încă domină în anumite regiuni își au rădăcinile în subdezvoltarea economică, dl Călin Popescu-Tăriceanu a subliniat importanța mobilizării eforturilor pentru promovarea creșterii economice, a investițiilor responsabile din punct de vedere social, a accesului la educație și a consolidării statutului tinerilor.

În încheierea intervenției sale, președintele Senatului și-a reafirmat convingerea că parteneriatul ACP-UE va juca un rol tot mai important în consolidarea cooperării inter-regionale, răspunzând astfel nevoilor de dezvoltare și progres ale statelor participante.
În cadrul ceremoniei inaugurale au mai luat cuvântul dl Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, precum și dl Louis Michel și dl Joseph Owona Kono, copreședinții APP ACP-UE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare