Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îl avertizează pe premierul Ludovic Orban că Guvernul nu a pregătit suficient de bine reluarea cursurilor. Președintele partidului și îi cere prim-ministrului să amâne începerea noului an școlar până după alegerile locale.
„Ludovic, te joci cu focul! Toți (părinți, elevi și dascăli) vedem haosul în care vrei să înceapă școala! În loc să vezi și să recunoșți acest lucru insișți să ne trimiți copiii la cursuri în condiții de insecuritate.
Petreci mai mult timp în campanie electorală decât să te gândeșți la soluții pentru școală și ne spui să ne trimitem copiii la școală pe riscul nostru. Păi, dacă îi trimitem pe riscul nostru și voi nu faceți nimic la ce naiba mai avem nevoie de guvernul vostru?”, se atrată pe pagina de Facebook a lui Călin Popescu Tăriceanu.
Liderul ALDE a cerut, încă o dată, amânarea începerii școlilor până după alegerile locale.
„Te simți pe cai mari pentru că ai reușit să cumperi câțiva parlamentari ca să scapi de moțiune? Nu te simți, pentru că nu vei putea să cumperi 10 milioane de părinți, elevi și dascăli și nu vei scăpa de furia lor dacă vei continua să-ți bați joc de felul în care începe școala.
Îți mai spun încă o dată: amână începerea școlilor până după alegerile locale. Luați-vă niște timp că să vă organizați mai bine. Aduceți măștile pentru cei care au nevoie. Asigurați-vă că în toate școlile există apă și săpun, ca să nu zic de dezinfectant. Faceți protocoale clare pentru situațiile când clase sau școli vor deveni focare. Spuneți-le părinților ce au de făcut dacă li se va infecta copilul.
Și dacă ți-e frică de faptul că ceilalți vor lua un avans în alegeri, putem merge până la a suspenda campania electorală ca să vă dăm șansa de a organiza cum trebuie ziua de 14 septembrie. Este un sacrificiu perfect acceptabil pentru noi dacă voi vă apucați, în sfârșit, de treabă”, a conchis Tăriceanu.