Tăriceanu, mesaj înainte de mitingul PSD: Pe 9 iunie vom ieși în stradă împotriva sistemului opresiv care s-a format în România

Președintele ALDE și liderul Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis vineri seară un mesaj înainte de mitingul PSD, prin care cheamă oamenii în stradă pentru eliminarea statului paralel.

„Dragi prieteni,

ALDE și-a asumat încă de la înființare să fie apărătorul drepturilor și libertăților cetățenilor, o voce puternică în criticarea abuzurilor care au avut loc în ultimii ani, bazate pe deja celebrele protocoale dintre SRI și instituțiile din justiție. Un adevărat partid liberal, așa cum este ALDE, nu poate să susțină decât un lucru și anume necesitatea protejării, apărării, promovării drepturilor și libertăților individuale.

Discursul nostru s-a axat pe nevoia ca în România să avem o justiție corectă, o justiție independentă, fără abuzuri. ALDE s-a poziţionat într-o manieră lipsită de orice echivoc în a condamna abuzurile şi excesele făcute în justiţie în ultimii ani. Este de datoria noastră ca în viitor acest demers pe care l-am inițiat în urmă cu trei ani să fie dus la bun sfârşit, astfel încât să scoatem la iveală toată cangrena care a cuprins sistemul de justiţie din România.

ALDE Tariceanu      Pe 9 iunie facem un nou pas în lupta noastră cu abuzurile. Pe 9 iunie vom ieși în stradă împotriva sistemului opresiv care s-a format în România sub atenta supraveghere a binomului SRI – DNA. Este vremea ca și vocea noastră să se facă auzită, nu doar a celor care protejează instituțiile de forță, procuratura și aplaudă spectacolul cătușelor.

Este momentul să arătăm că suntem puternici și că lupta împotriva statului paralel are o susținere semnificativă în rândul românilor.

Sâmbătă, de la ora 20:00, în Piața Victoriei, vom milita pentru eliminarea statului paralel, pentru o justiție corectă și independentă, pentru ca abuzurile împotriva românilor să înceteze, pentru ca în România să nu mai asistăm la oameni încarcerați pe nedrept. Pe 9 iunie trebuie să ne facem auziți!

Vino și tu alături de noi pentru a da putere demersului nostru! Fii alături de noi în Piața Victoriei pentru o România demnă și prosperă! Spune NU abuzurilor!”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare