Tăriceanu: „Pentru sănătatea democrației din România, PNL sau PSD ar fi bine să treacă în opoziție”

Invitat la Marius Tucă Show, Călin Popescu-Tăriceanu a vorbit despre faptul că pentru sănătatea democrației din România, PNL sau PSD ar trebui să treacă în opoziție. Acesta spune că partidele trebuie să se reclădească, să își recapete identitatea doctrinară. Fostul prim-ministru spune că Nicușor Dan trebuie să vadă unde se agregă o majoritate, scrie gandul.ro.

„Mai e ceva în plus. Eu cred că și PNL-ul, și PSD-ul nu ar trebui să se teamă atât de mult de a trece în opoziție o perioadă. Adică eu cred că ar fi mai util, având în vedere ostilitatea care s-a creat. Ostilitatea care a exacerbat în ultima perioadă. Eu mă refer la relația între partide. E foarte greu acuma, după ce ai spus toate răutățile despre parteneri. Ei funcționau într-o Coaliție cum eu n-am văzut. Să știți că am mai văzut Coaliții care au funcționat greu. Și noi cu PD-ul. Nu era ușor, dar totuși erau niște limite. Ei au depășit limitele astea și poate n-ar fi rău pentru sănătatea democrației din România. Ori unii, ori alții, să treacă o perioadă în opoziție. Să se reclădească, să se recompună, să-și recapete identitatea doctrinară. Și, în fine, să revină după o perioadă. Sigur că spuneam, aici joacă un rol președintele. Pentru că în urma consultărilor de la Cotroceni, președintele ar trebui să vadă unde se agregă o majoritate. Cine e capabil să facă o majoritate? S-ar putea ca președintele să spună: Domnule, nu-mi convine că PSD-ul vrea să facă guvern minoritar cu susținerea AUR. Poate să nu spună. Dar din moment ce asta este soluția. Dacă îi întreabă pe PNL: Voi puteți să faceți o altă majoritate fără AUR? Nu văd cum.”, a declarat fostul prim-ministru.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare