Tăriceanu: Vioricăi Dăncilă să  vină în Parlament cu acest Pact

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că dacă vrea să dovedească faptul că este mai mult decât o lovitură electorală prin care să mai smulgă nişte voturi de la pensionari, Viorica Dăncilă trebuie să vină în Parlament cu pactul pe care l-a propus partidelor.

„Dacă nu ar fi doar o propunere electorală, un pact pentru bunăstarea românilor ar fi ceva foarte util. Cum la fel de util ar fi unul în domeniul construcţiilor de autostrăzi sau spitale. Sau pentru un învăţământ modern. Dar nici autostrăzile şi nici bunăstarea nu vin doar din semnarea unor pacte, ci vin din decizii politice asumate de întreaga clasă politică, decizii care să treacă dincolo de interesul de moment al unui an electoral. Dacă vrea să ne dovedească faptul că este mai mult decât o lovitură electorală prin care să mai smulgă nişte voturi de la pensionarii pe care îi sperie cu tot felul de zvonuri, dna Dăncilă trebuie să vină în Parlament cu acest Pact”, a scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că subiectul este prea serios pentru a fi tratat doar electoral. Acesta precizează că la această dezbatere ar trebui invitaţi BNR, Consiliul Fiscal, Consiliul Economic şi Social şi alte organizaţii care, alături de partidele politice, pot să garanteze un asemenea pact.

„Împreună vom vedea cât de serios este acest pact şi mai ales cât de realist şi sustenabil este. Pentru a vedea aceste lucruri dna Dăncilă trebuie să ne prezinte proiecţiile de buget pentru anii care urmează, estimări ale veniturilor şi alţi indicatori care să ne asigure că nu fluturăm pe la nasul românilor promisiuni fără acoperire”, conchide Tăriceanu.

Viorica Dăncilă, atac dur la liberali: Cei care au mai tăiat în trecut de la oameni ne-au ignorat apelul; Iohannis a trecut cinci ani peste bunăstarea propriului popor

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare