Tatăl copiilor înecați din județul Bacău, găsit mort tot în apele barajului în care fuseseră descoperite trupurile celor doi minori

Bărbatul din județul Bacău care și-ar fi omorât cei doi copii, aruncându-se împreună cu ei în apele unui baraj, a fost găsit fără viață.

Trupul neînsufleţit al bărbatului fost descoperit miercuri, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Bărbatul a fost căutat, încă de duminică după-amiază, de către pompieri şi scafandri, potrivit News.ro.
Atunci, o femeie de 23 de ani din localitatea Pânceşti a sunat la 112, la ora 13:10, şi a anunţat că soţul ei, în vârstă de 30 de ani, după ce s-a certat cu ea, a luat doi copii şi a plecat cu ei de acasă, ameninţând că se sinucide aruncându-se în apă împreună cu cei mici.

Potrivit oficialilor Poliţiei Bacău, la ora 13:26 un prim echipaj de poliţie a ajuns în zona barajului Răcăciuni. Poliţistul a observat pe luciul apei trupurile copiilor, a intrat în lac şi i-a scos, a început manevrele de resuscitare. Echipajele medicale trimise la faţa locului au continuat încercarea de a scoate copiii din stop cardio-respirator,însă fără rezultat, fiind declarat decesul atât în cazul copilului de patru ani, cât şi în cazul surorii mai mici a acestuia.
Bărbatul nu a fost găsit în zonă atunci, autorităţile începând imediat căutările.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare