Tătaru: Focare, cu preponderenţă în instituţiile pentru bătrâni şi copii, dar și în spitale

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, că focarele de Covid-19 sunt cu preponderenţă în instituţiile pentru bătrâni şi copii, precum şi în unităţile spitaliceşti, afirmând că un focar se stinge atunci când în ultimele 14 zile nu mai apare niciun caz nou.

“INSP face o evaluare la nivelul fiecărui judeţ pe focare (…) avem noi focarele sunt cu preponderenţă în instituţiile pentru bătrâni, pentru copii, pe locul doi sunt cele din unităţile spitaliceşti, pe locul trei sunt din agenţii economici şi urmează celelalte într-un număr mai mic. (….) ştim că un focar se stinge atunci când nu mai avem un caz nou în ultimele 14 zile”, a  declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru a precizat că ”un focar constituit este apariţia a trei cazuri într-o anumită locaţie”.

”Evoluţia şi evaluarea fiecărei anchete epidemiologice din spatele fiecărui caz, arată masivitatea acelui focar sau extinderea lui”, a adăugat Ministrul Sănătății.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare