Tătaru: În ultima săptămână, peste 770 de copii au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, declarat că în ultima săptămână s-au înregistrat „în jur de 276 de copii care sunt între 0-9 ani şi 495 de copii care sunt între 10 şi 19 ani” şi care au fost infectaţi cu noul coronavirus. 

„Nu ne aşteptăm să ajungem la 3.000 de infectări pe zi. Am avut o lună destul de grea, cu numeroase reveniri la normalitate (…) Faptul că nu se respectă acele norme, avem o transmitere în comunitate şi avem în acelaşi timp şi o creştere a numărului de cazuri noi. Noi gestionăm această lună. Sunt cele două săptămâni de când a început şcoala, campania electorală, aglomeraţii”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătății a afirmat că în ultima săptămână peste 770 de copii au fost diagnosticaţi cu COVID-19.

„Copiii, adolescenţii nu prezintă simptomatologie. Din evaluările noastre în ultima săptămână avem în jur de 276 de copii care sunt între 0-9 ani şi 495 de copii care sunt între 10 şi 19 ani.  (…) Atât procesul electoral, ziua votului, ziua când copilul este prezent la şcoală sunt cele mai reglementate şi cele mai respectate. Dar să vedem cu ce se ajunge la şcoală, cu ce sunt aşteptaţi copiii când ies de la şcoală, cum pleacă copiii de la şcoală acasă, ce se întâmplă în parcuri, cum este transportul în comun. Sunt nişte reguli, trebuie doar respectate”, a adăugat Tătaru.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare