Guvernul a decis, marți, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, precizând că bisericile se vor redeschide, iar achizițiile nu vor mai fi directe.
„S-a decis prelungirea cu 30 de zile a stării de urgență. (…)Se redeschid slujbele sau adunările religioase în interior. Se fac în contextul respectării acelei distantari fizice. Numărul de persoane aflat în interiorul sălilor se va determina în funcție de suprafaza acestor săli. La fel obligativitatea purtării măştior este metinută”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la finalul ședintei de Guvern.
Nelu Tătaru a precizat că achizițiile nu vor mai fi directe, cise vor face în limitele legii.