Taxonomia UE: investiții verzi pentru a stimula finanțarea sustenabilă

Pentru a impulsiona tranziția către investiții ecologice, UE a introdus norme care definesc activitățile verzi sau sustenabile.

Dezvoltarea durabilă necesită conservarea resurselor naturale și respectarea drepturilor omului și a drepturilor sociale. Este din ce în ce mai urgent și necesar ca efectele schimbărilor climatice să fie limitate și atenuate, iar acțiunile climatice joacă un rol important în acest sens.

UE s-a angajat să își reducă treptat emisiile de gaze cu efect de seră. Pactul verde european, inițiativa emblematică a UE în materie de acțiuni climatice, stabilește obiectivul de zero emisii nete până în 2050.

Pentru a atinge acest obiectiv, UE trebuie să investească în noi tehnologii.

Investițiile publice nu vor fi suficiente; pentru a finanța proiecte ecologice va fi nevoie de investitori privați. De aceea, sunt necesare criterii clare cu privire la ce anume este sustenabil și ecologic; în caz contrar, e posibil ca anumite fonduri să fie investite în proiecte de fațadă, care sunt verzi numai cu numele.

Unele state membre au început deja să dezvolte sisteme de clasificare. Standardele europene comune ar fi utile atât pentru companiile care doresc să obțină finanțare, cât și pentru investitorii care vor să sprijine proiecte sustenabile.

Ce activități economice se califică drept „sustenabile”

În iunie 2020, eurodeputații au aprobat Regulamentul privind taxonomia – un cadru legislativ care determină ce activități pot fi considerate sustenabile. Acesta stabilește un sistem de clasificare comun pentru UE, oferă claritate companiilor și investitorilor și încurajează o creștere a finanțării sectorului privat pentru tranziția spre neutralitatea climatică.

Regulamentul stabilește șase obiective de mediu și prevede că o activitate poate fi considerată sustenabilă din punctul de vedere al mediului dacă aduce o contribuție la oricare dintre acestea, fără a dăuna celorlalte.

Principiul „nu face rău” (care va fi definit mai precis de Comisia Europeană) garantează că activitățile economice care au mai multe efecte dăunătoare asupra mediului decât beneficii nu pot fi considerate sustenabile. Activitățile sustenabile din punctul de vedere al mediului ar trebui, de asemenea, să respecte drepturile omului și drepturile lucrătorilor.

Obiectivele de mediu sunt:

  • atenuarea schimbărilor climatice (evitarea/reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sau creșterea eliminării gazelor cu efect de seră)
  • adaptarea la schimbările climatice (reducerea sau prevenirea impactului negativ asupra climei actuale sau viitoare preconizate, sau a riscurilor de impact negativ)
  • folosirea și protecția sustenabilă a resurselor de apă și a celor marine
  • tranziția către o economie circulară (cu accent pe reutilizarea și reciclarea resurselor)
  • prevenirea și controlul poluării
  • protejarea și refacerea biodiversității și a ecosistemelor

Alte acte normative ale Comisiei relevante

Regulamentul privind taxonomia, intrat în vigoare în iulie 2020, stabilește cadrul general pentru clasificarea activităților durabile, dar lasă la latitudinea Comisiei Europene elaborarea criteriilor tehnice care să determine dacă anumite proiecte contribuie la obiectivele de mediu.

Comisia a prezentat un prim set de criterii în aprilie 2021, iar acesta a intrat în vigoare în decembrie 2021.

Un alt set de norme, propus în februarie 2022, a permis includerea energiei nucleare și a gazelor naturale ca activități economice durabile din punct de vedere al mediului în anumite condiții. Parlamentul a dezbătut propunerea Comisiei și a decis în iulie 2022 să nu formuleze obiecții împotriva acesteia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare