Telefonul premierului Spaniei a fost „spart” cu ajutorul programului de spionaj Pegasus

Autorităţile spaniole au detectat programul informatic de spionaj Pegasus în telefonul mobil al premierului Pedro Sanchez şi în cel al ministrului Apărării, Margarita Robles, a declarat, luni, ministrul preşedinţiei, Felix Bolanos, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Felix Bolanos a declarat într-o conferinţă de presă că telefonul lui Sanchez a fost piratat în mai 2021 şi a avut loc cel puţin o scurgere de date de atunci. El nu a spus cine ar fi putut să îl spioneze pe premier sau dacă suspecţii sunt grupuri străine sau spaniole.

”Intervenţiile au fost ilicite şi externe. Mijloace externe au fost utilizate de organisme neoficiale şi fără autorizaţie de stat”, a spus el, adăugând că incidentele au fost raportate la Ministerul Justiţiei, iar Înalta Curte se va ocupa de caz.

Anunţul vine după ce grupul canadian pentru drepturile digitale Citizen Lab a precizat că peste 60 de persoane implicate în mişcarea separatistă catalană au fost ţinta programului de spionaj ”Pegasus” produs de NSO Group din Israel. Astfel, guvernul de coaliţie de stânga este supus presiunii de a oferi explicaţii în acest sens.

După acuzaţiile de spionare a membrilor mişcării separatiste catalane, principalul aliat al guvernului minoritar în Parlament, partidul de stânga pro-independenţă din Catalunia, ERC, a anunţat că nu va sprijini guvernul până când Madridul nu va lua măsuri de restabilire a încrederii.

”Statul a spionat, spionează şi va spiona”, a scris Gabriel Rufian, purtătorul de cuvânt al ERC în Parlamentul spaniol, pe contul de Twitter.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare