Cea mai clară și îndepărtată imagine a Universului, realizată de telescopul James Webb – VIDEO

După ani de aşteptare, prima imagine ştiinţifică de la telescopul James Webb a fost dezvăluită lumii luni, o imagine a Universului nostru cu cel mai mare grad de profunzime obţinut vreodată arătând galaxiile formate la scurt timp după Big Bang, cu peste 13 miliarde de ani în urmă, notează AFP, citat de Agerpres.

Această primă imagine ştiinţifică şi în culori a telescopului James Webb marchează o zi „istorică”, a salutat preşedintele american, Joe Biden, în cursul acestui eveniment desfăşurat la Casa Albă, la şase luni după lansarea pe orbită a acestui telescop spaţial, celui mai puternic conceput vreodată.

Această fotografie este „cea mai profundă şi mai clară imagine în infraroşu făcută vreodată a Universului până în prezent”, a declarat NASA.

Lumina se descompune în lungimi de undă diferite, inclusiv în infraroşu, pe care ochiul uman nu o poate percepe, spre deosebire de James Webb.

Fotografia care ilustrează timpurile îndepărtate ale Cosmosului este primul „câmp adânc” al lui James Webb, adică o imagine realizată cu un timp de expunere lung pentru a detecta cele mai slabe semnale luminoase.

A vizat clusterul de galaxii SMACS 0723 care, acţionând ca o lupă, a dezvăluit şi obiecte cosmice foarte îndepărtate în spatele său, un efect numit lentilă gravitaţională.

Imaginea arată astfel mii de galaxii.

Telescopul James Webb, o veritabilă bijuterie de inginerie, a costat 10 miliarde de dolari. Acest telescop a fost lansat în decembrie, iar în prezent se află la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri faţă de Terra.

El va permite în primul rând observarea primelor galaxii, formate la doar câteva sute de milioane de ani după Big Bang, precum şi a exoplanetelor.

Deşi numele primelor cinci ţinte cereşti ale lui James Webb au fost anunţate de săptămâna trecută, imaginile au fost păstrate în mare secret, pentru a crea suspans.

Celelalte imagini vor fi apoi dezvăluite în cadrul unui eveniment online al NASA marţi dimineaţă, mai scrie AFP.

&;

AGERPRES

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare