Tenis: Djokovic, nevaccinat contra Covid-19, nu va juca la turneul de la Montreal

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, al cărui refuz de a se vaccina contra Covid-19 îl împiedică să intre în Canada, s-a retras de la turneul ATP Masters 1.000 de la Montreal care debutează luni, au anunţat, joi, organizatorii, cu trei săptămâni înaintea ultimului turneul de Mare Şlem al anului, US Open, pe care l-ar putea rata din acelaşi motiv, informează AFP.

Statele Unite impun ca persoanele să prezinte o dovadă de vaccinare pentru a intra în ţară, iar jucătorul sârb, recentul câştigător de la Wimbledon, ar urma să rateze turneul newyorkez programat în perioada 29 august-11 septembrie.

În ianuarie 2022, ‘Djoko’ a fost expulzat din Australia unde urma să joace la Australian Open, după o bătălie judiciară privind statutul său vaccinal.

‘Fie guvernul canadian va schimba regulile privind vaccinarea, fie Djokovic se va vaccina. Dar nu cred că cele două scenarii sunt realiste’, a explicat directorul turneului Masters de la Montreal, Eugene Lepierre.

Germanul Oscar Otte s-a retras şi el, în timp ce britanicul Andy Murray, triplu câştigător al turneului, care încearcă o revenire la nivelul său după accidentări grave, a primit un wildcard, joi, la fel ca belgianul David Goffin şi canadienii Vasek Pospisil şi Alexis Galarneau.

AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare