Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că orice propunere privind viitoarea guvernare trebuie făcută în cadrul coaliţiei. El s-a referit la invitaţia făcută marți de liderul USR, Dan Barna, potrivit căreia ar fi potriviţi pentru stabilitatea coaliției trei vicepremieri în viitorul Guvern – el, Ludovic Orban şi liderul UDMR, Kelemen Hunor.
„Am convenit în cursul primelor două zile de negocieri pe care le-am avut cu liderii USR-PLUS şi UDMR să comunicăm doar împreună şi doar acele lucruri asupra cărora am ajuns la un acord. Având în vedere faptul că înţelegerea noastră comună a fost să evităm comunicările individuale de poziţii care nu au făcut obiectul consensului dintre liderii celor trei formaţiuni, rămân consecvent acordului agreat cu ceilalţi parteneri de discuţie”, a declarat Orban.
În opinia sa, „orice propunere sau posibilă soluţie menită să consolideze formarea viitoarei coaliţii trebuie adusă pe masa discuţiilor şi încurajez toţi partenerii să rămână consecvenţi acordului iniţial “.
Şi liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, consideră că orice propunere trebuie făcută în cadrul coaliţiei, „şi nu prin presă”.