Teodorovici: Aderare a României la OCDE, unul dintre cei mai importanți pași făcuți de la aderarea la NATO și UE

Fostul ministru al finanțelor Eugen Teodorovici spune că deschiderea negocierilor de aderare a României la OCDE este unul dintre cei mai importanți pași făcuți de țara noastră după ‘89, alături de Aderarea la NATO, Aderarea la UE, deținerea Președinției Consiliului UE sau Obținerea statutului de Piață Emergentă.

„Dincolo de subiectele aflate în spațiul public, din care putem constata cu ușurință cam ce pot face actualii guvernanți pentru români și țară, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a decis, în data de 25 ianuarie 2022, deschiderea negocierilor de aderare cu România 

  • Această decizie reprezintă semnalul clar al uneia dintre cele mai prestigioase organizații, că a venit momentul ca România să facă parte din clubul select al economiilor dezvoltate, precum și recunoașterea implicită, la nivel global, a statutului său de piață funcțională și democrație consolidată. Mai înseamnă și îndeplinirea unui obiectiv major al României, stabilit încă din 2004, iar beneficiile vor fi importante, fie că vorbim de imaginea țării noastre în fața investitorilor străini, îmbunătățirea ratingului de țară sau adoptarea unor reforme substanțiale pe toate palierele.

 

  • Pentru mine, decizia OCDE îmi conferă sentimentul datoriei împlinite, la care am contribuit în mandatele de ministru de finanțe și președinte al Consiliului miniștrilor de finanțe din UE (ECOFIN), în perioada când România deținea președinția Consiliului Uniunii Europene.

Am purtat negocieri dure (fie cu Guvernul Republicii Franceze, fie cu Departamentul de Stat al SUA, fie cu Secretarul General al OCDE de la vremea respectivă), care s-au finalizat cu promisiunea unui sprijin solid acordat României, materializat prin scrisoarea ministrului de finanțe al Franței, adresată secretarului general al OCDE, Angel Gurria.

Suntem la început de drum, am făcut un prim pas, un pas foarte important, în direcția corectă. Fie să avem înțelepciune, pe mai departe”, a scris Teodorovici, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare